Forum Index > Cărți și literatură > ♥ Versuri preferate ♥

#0 by OnlySky (mein herz brennt) at 2006-06-28 22:27:55 (569 săptămâni în urmă) - [Link]Top
 
Aic vom scri toate versurile noastre preferate ;=)

Editat de către OnlySky la 2013-11-10 23:41:59

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
<< Precedenta      Următoarea >>

#351 by Mishka94 (Power User) at 2014-08-21 23:26:31 (144 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#350 CoffeePeople, epaati si jalos :((
#352 by matasim111Disabled (`Pacem in Terris`) at 2014-09-03 23:56:14 (142 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.
Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

Grigore Vieru
#353 by matasim111Disabled (`Pacem in Terris`) at 2014-09-04 11:23:25 (142 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Друзья! Заранее прошу прощенья -
Быть может, и не время вспоминать,
А я вот вспомнил, вспомнил все мгновенно:
Деревню нашу, дом, отца и мать.
Отец и мать мне часто говорили
"Сыночек, милый, к Богу обратись!"
И ежедневно обо мне молились
Но я любил совсем другую жизнь.
Вино, друзья и сотни развлечений
Мне ослепили сердце и глаза
И ослепленный, с диким наслажденьем
Смотрел я в рюмку а не в небеса.
Молитвы для меня страшнее яда были,
О Боге я и слышать не хотел.
Летели дни... Я жил в грязи и пыли
И думал я, что это мой удел.
Мне не забыть, наверное, навеки
Тот страшный день, - отец мой умирал...
Из материнских глаз слез вытекали реки,
А я стоял хмельной и хохотал:
"Ну где же Бог твой? Что ж Он не спасает?
Он Исцелитель, что ж ты не встаешь?
Без Бога люди также умирают, -
И ты, отец, как все в земле сгниешь."
Он улыбнулся и сказал сердечно:
"Я жив еще, а ты, сынок, мертвец,
Но знай, что мертвым ты не будешь вечно,
И вскоре воскресит тебя Творец."
Отца похоронили... Мать молилась
Втройне молилась о душе моей.
Потоки слез, что за меня пролились,
Я буду помнить до скончанья дней.
Ну, а тогда я по-другому думал...
Была противней мать мне с каждым днем.
И вот, однажды я ушел из дома
Глубокой ночью, словно вор, тайком.
Тогда кричал я: "Вот она - свобода!
Теперь я волен в мыслях и делах."
Не знал тогда я то, что жизнь - болото:
Ступил на кочку - и увяз в грехах.
И жизнь меня как щепку закружила
В водовороте суеты и зла.
Вначале хорошо кружиться было,
Но вскоре закружилась голова.
И вскоре стал ужасной, страшной мукой
Мне каждый круг и каждый оборот.
Я волю напрягал, ум и - до боли - руки,
Но жизнь - водоворот, водоворот...
"Друзья" - какое лживое, обманчивое слово!
В водовороте - самый первый круг.
О, если б жизнь моя могла начаться снова
Со мною б был Единственный и самый лучший Друг!
Круг развлечений, в золото одетый
Меня своим сияньем ослепил.
Я стал слепцом, не видел рядом Света,
И в страшном мраке по теченью плыл.
Вино - иточник зла и тысячи лишений...
Приятный круг - о, скольких он сгубил!..
Но есть источник жизни и спасенья -
Не пил я из него, я из бутылки пил...
Но кто же мог спасти меня от смерти?
От тех кругов влекущих так на дно?
Не человек, не человек! Поверьте!
Ответьте, кто же? Ну ответьте, кто?!
Метался я не находя ответа.
И вот, однажды летом, в сильный дождь
На улице я друга детства встретил,
Увидев земляка, почувствовал я дрожь...
Предстал передо мною милый образ:
Глаза печальные и мокрые всегда.
Забилось сердце, задрожал мой голос,
И вырвались бездушные слова:
"Ну, как там мать, меня хоть вспоминает?
Наверное, давно уж прокляла?
Хотел заехать все, да время не хватает, -
Сам понимаешь, то работа, то дела..."
"Дела, работа... Помолчал бы лучше -
Твои дела нетрудно угадать!
Я расскажу, но только сердцем слушай
Про то, как "позабыла" тебя мать.
Когда сбежал ты, мать твоя от горя
Вся поседела - ведь тобой жила!
И каждый день, в любую непогоду,
Шла на распутье, и тебя ждала.
и руки простирая свои к Богу
Молясь во имя пролитой Крови,
Она стояла, влитая в дорогу,
Столпом нажеды, веры и любви.
Ну, а когда стоять была не в силах,
Когда она в постель свою слегла, -
Кровать к окну подвинуть попросила,
Смотрела на дорогу и ждала..."
Его слова стремительным порывом
С души сорвали равнодушье враз.
Я задрожал и прошептал пугливо:
"Скажи, что с ней, она жива сейчас?"
"Сейчас - не знаю... Уезжал - дышала...
В бреду я слышал страшные слова:
- Сыночек милый, ты пришел? Я знала...
- А ты, работа, говоришь, дела!.."
Я побежал, подстегнутый, как плетью,
Одним желаньем, жгущим как огнем:
Увидеть мать, не опоздать, успеть бы
Упасть пред ней, раскаяться во всем!
Вокзал и поезд... И одно лишь слово
В висках стучало молота сильней.
Хотел не думать, но напрасно, - снова
Я слышал лишь одно: скорей, скорей!
Вот поезд встал. Я вышел. От волненья
Меня трясло и что-то жгло в груди.
Я в ночь шагнул дрожащей, страшной тенью
От пламени, горевшего внутри.
Знакомая дорога и деревья,
И только незнакомый сердца стук...
Вот кладбище, за кладбищем деревня.
Могилы... И отца я вспомнил вдруг.
И ноги как-то сами повернули...
И в тишине, зашелестев листвой,
Меня к его могиле потянули
Заросшей и заброшенной тропой.
Я шел до боли напрягая зренье:
Знакомая березка - значит здесь...
Впервые в жизни встал я на колени,
Прижав к щеке холодный, мокрый крест:
"Отец, прости безумную ошибку!
Ты прав! - ты жив - я слышу шепот губ.
Стоишь ты предо мной, твоя улыбка...
А я -зловонный, сгнивший, мерзкий труп.
Но я заботой и любовью к маме
Сотру все прошлое, клянусь тебе!
И ты, мой папа, будешь в сердце с нами...
А если?... Мать уже в земле?!"
И сердце снова бешено забилось.
Я огляделся... Тьма, ни зги кругом
И вдруг - луна... Окрестность осветилась
И я увидел рядом свежий холм...
Да, лишь луна и звезды только знают,
Как я со стоном на могилу пал
И мамин холмик обнимал, рыдая,
И землю по сыновьи целовал...
"Ты слышишь, мамочка? Прости родная!
Не надо, не молчи, открой уста!
Давай молиться вместе, дорогая, -
Встань, мама, слышишь, умоляю - встань!"
Но холм молчал, дыша могильным тленьем.
Кругом - ни звука, словно мир уснул.
И вдруг, я понял, Кто мне даст прощенье, -
И с воплем к небу руки протянул!...
И эта ночь последней стала ночью
В моей безбожной жизненной ночи, -
Она открыла мне слепые очи,
Она влила мне в сердце Божий мир.
С тех пор живу я с Господом Иисусом, -
Моя в Нем радость, счастье, чистота!
И никому теперь сказать не побоюсь я,
Что я не мыслю жизни без Христа.
Когда я вижу пред собой картину:
Заплаканную, сгорбленную мать,
А рядом - гордого, напыщенного сына,
От всей души мне хочется сказать:
"Вы, матери, имеющие сына,
Прострите ваши руки к небесам -
И верьте, что молитвы ваши сильны
Творить и после смерти чудеса!..
Вы, сыновья, забывшие о Боге,
Взгляните на молящуюся мать
И встаньте рядом, чтоб в своей дороге
Вам эти слезы не пришлось пожать!"

#354 by Istoricul (Power User) at 2014-09-06 11:01:54 (142 săptămâni în urmă) - [Link]Top
There is a pleasure in the pathless woods,
There is a rapture on the lonely shore,
There is society, where none intrudes,
By the deep sea, and music in its roar:
I love not man the less, but Nature more,
From these our interviews, in which I steal
From all I may be, or have been before,
To mingle with the Universe, and feel
What I can ne'er express, yet cannot all conceal.

-- Lord Byron, (George Gordon)
#355 by Istoricul (Power User) at 2014-09-06 12:27:42 (142 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Она цеплялась за любовь,
Как за последнюю надежду,
Что омолаживает кровь
И носит модные одежды.

Она цеплялась за любовь,
Она счастливой быть хотела,
Пусть не хозяйкой, пусть рабой
Чужой души, чужого тела.

Она цеплялась за любовь
Уже стареющей рукою...
Любовь, надменно хмуря бровь,
Китайский чай пила с другою.

Вот дура! Дура ты любовь,
Не с тем живешь, не тех целуешь -
Тебя как чудо ждешь, а ты....
Уже балованных балуешь.

Эх, дура, дура ты любовь
Вот так умрешь, не зная рая.
И правда - умерла любовь
Любовь ведь тоже умирает.

https://www.youtube.com/watch?v=vXGNmXxobB0&hd=1

Iubito, ma gândesc la tine
Ca un borfaş la ceasul unui lord!
Dar se ciocnesc în carnea mea drezine
Şi caii au atac de cord.

Vezi în oglinzi un sân de-al tău
Cu steagul alb înfipt în el?
A fost muşcat de-un câine rău
Şi sărutat de Wilhelm Tell.

Şi părul galben ca un galben,
Părul albastru, părul roşu –
O! Părul tău şi morţii tăi şi Amen
Când ţi-ai tăiat iubita mea cocoşu’.

Şi mâna ta pupată de mireni,
Ciorapii tăi mirositori de damă
Prinşi cu lassoul ca bătrânii reni...

Şi eu întors pe partea treia,
Cum se întoarce mortu-n groapă
Şi-şi vede în pământ femeia
Făcând amor cu doi bărbaţi de apă.

Şi eu iubito, eu sărmanul,
Zvârlit cu degetul la rişcă,
Mortul când ia în gură banul
Să treacă apele în brişcă.
#356 by matasim111Disabled (`Pacem in Terris`) at 2014-09-07 17:12:19 (142 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Casa părintească / Dumitru Matcovschi
Casa părintească
Veche ca o lume
Coborând în vreme
A intrat în hume
Până la ferestre,
Până la poveste
Până la măicuţă
Care nu mai este
Pragul tău de piatră
Nu mai e de piatră
Focul nu mai arde
Cum ardea în vatră
Rod în lemnul uşii
Zi şi noapte carii
Ca barbarii, Sfinte
Doamne, ca barbarii
Rod în lemnul uşii
Zi şi noapte carii
Ca barbarii, Sfinte
Doamne, ca barbarii
Mamă nu mă ierta
Tată nu mă ierta
Moare nucul bătrân în prag
Anii tineri mi-au fost
Viaţa dragă mi-a fost
Mi-a fost dorul dor pribeag
Fire de păianjen
Năpădesc unghere
E de plumb şi doare
Stropul de tăcere
Hoarde de furnice
Năvălesc de-afară,
Eu ca să le mătur
Şi să vină iară.
Au crăpat martacii,
Podul se îndoaie,
Are ochi de iască
Sfântul Nicolae.
Scârţâie podeaua
Când apeşi piciorul,
Clatină-se hornul,
Tremură pridvorul
Glas de cucuveauă
Asurzit mă ţipă,
Casă părintească
Care se risipă.
Mamă nu mă ierta
Tată nu mă ierta
Moare nucul bătrân în prag
Anii tineri mi-au fost
Viaţa dragă mi-a fost
Mi-a fost dorul dor pribeag
#357 by PhoEniX_32 (Scriitoru') at 2014-09-17 20:31:13 (140 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Вам! (1915)


Вам, проживающим за оргией оргию,
имеющим ванную и теплый клозет!
Как вам не стыдно о представленных к Георгию
вычитывать из столбцов газет?!

Знаете ли вы, бездарные, многие,
думающие, нажраться лучше как,-
может быть, сейчас бомбой ноги
выдрало у Петрова поручика?..

Если б он, приведенный на убой,
вдруг увидел, израненный,
как вы измазанной в котлете губой
похотливо напеваете Северянина!

Вам ли, любящим баб да блюда,
жизнь отдавать в угоду?!
Я лучше в баре блядям буду
подавать ананасную воду!

Маяковский al meu. Avangardist pînă-n talpă!
#358 by K!ng Drivers ClubMuzician (Fiat justitia, et pereat mundus) at 2014-10-26 03:39:06 (135 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Casa părintească

Casa părintească
Veche ca o lume
Coborând în vreme
A intrat în hume

Până la ferestre,
Până la poveste
Până la măicuţă
Care nu mai este

Pragul tău de piatră
Nu mai e de piatră
Focul nu mai arde
Cum ardea în vatră

Rod în lemnul uşii
Zi şi noapte carii
Ca barbarii, Sfinte
Doamne, ca barbarii

Rod în lemnul uşii
Zi şi noapte carii
Ca barbarii, Sfinte
Doamne, ca barbarii

Mamă nu mă ierta
Tată nu mă ierta
Moare nucul bătrân în prag
Anii tineri mi-au fost
Viaţa dragă mi-a fost
Mi-a fost dorul dor pribeag

Fire de păianjen
Năpădesc unghere
E de plumb şi doare
Stropul de tăcere

Hoarde de furnice
Năvălesc de-afară,
Eu ca să le mătur
Şi să vină iară.

Au crăpat martacii,
Podul se îndoaie,
Are ochi de iască
Sfântul Nicolae.
Scârţâie podeaua
Când apeşi piciorul,
Clatină-se hornul,
Tremură pridvorul
Glas de cucuveauă
Asurzit mă ţipă,
Casă părintească
Care se risipă.

Mamă nu mă ierta
Tată nu mă ierta
Moare nucul bătrân în prag
Anii tineri mi-au fost
Viaţa dragă mi-a fost
Mi-a fost dorul dor pribeag

Dumitru Matcovschi
#359 by _Seryoga_Muzician ( ♥ Neashka | T R A P ♥ ) at 2014-11-24 20:23:21 (131 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Жизнь в 100 словах

Колыбель. Пеленки. Плач.
Слово. Шаг. Простуда. Врач.
Беготня. Игрушки. Брат.
Двор. Качели. Детский сад.

Школа. Двойка. Тройка. Пять.
Мяч. Подножка. Гипс. Кровать.
Драка. Кровь. Разбитый нос.
Двор. Друзья. Тусовка. Форс.

Институт. Весна. Кусты.
Лето. Сессия. Хвосты.
Пиво. Водка. Джин со льдом.
Кофе. Сессия. Диплом.

Романтизм. Любовь. Звезда.
Руки. Губы. Ночь без сна.
Свадьба. Теща. Тесть. Капкан.
Ссора. Клуб. Друзья. Стакан.

Дом. Работа.
Дом. Семья.
Солнце. Лето.
Снег. Зима.

Сын. Пеленки. Колыбель.
Стресс. Любовница. Постель.
Бизнес. Деньги. План. Аврал.
Телевизор. Сериал.

Дача. Вишни. Кабачки.
Седина. Мигрень. Очки.
Внук. Пеленки. Колыбель.
Стресс. Давление. Постель.

Сердце. Почки. Кости. Врач.
Речи. Гроб. Прощанье. Плач
#360 by Rank1 (Stând pe umărul giganţilor!) at 2014-11-26 17:19:51 (130 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Sara pe deal

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm dragă, m-aștepți tu pe mine.

Luna pe cer trece-așa sfântă și clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină.

Nourii curg, raze-a lor șiruri despică,
Streșine vechi casele-n lună ridică,
Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Și osteniți oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuțește;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ți-voi cât îmi ești dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Și surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. — Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viața lui toată?

Mihai Eminescu
#361 by Rank1 (Stând pe umărul giganţilor!) at 2014-11-29 15:55:23 (130 săptămâni în urmă) - [Link]Top
La muncă, derbedei, că trece anul
Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
Cristosul mamii voastre de nemernici!
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
Şi i-aţi distrus averile şi steagul.
S-ajungem colonia de ocară
Care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,
Aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
Răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
Întoarceţi România-n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
V-aş desena cu acul, să vă sperii.
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
Ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.
Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
S-au compromis negustorind Ardealul.

De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
Cum v-au putut părinţii voştri face?
Ce condimente le-au picat în spermă
De e trădarea voastră-atât de fermă ?
Aţi pus nenorocita voastră labă
Pe-această tristă ţară basarabă.

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
S-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
Aţi inventat examene severe,
Supunere poporului spre-a-i cere.

Şi toată zbaterea a fost degeaba
Că-n nas mai marii v-au închis taraba.
Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
Actori într-o politică obscenă.
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară ,
Ia cereţi-vă, puţintel, afară.

Decât să vă trimită ţara noastră,
Mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
Si nu albanizaţi această ţară .
Băgaţi viteză, că vă trece anul
Si s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
Decât lozinca lui Fănuş cel mare :

Nenorociţilor, se rupe şnurul,
“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !”

Adrian Păunescu

O adevărată capodoperă! Eu recunosc că nu am înțeles-o prea mult după ce am citit-o prima oară, dar citind-o de mai multe ori mi-am dat seama ce adevăruri crude ale societății noastre conține.
#362 by Rank1 (Stând pe umărul giganţilor!) at 2014-12-02 10:42:45 (129 săptămâni în urmă) - [Link]Top

Moartea căprioarei
Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre târşuri,
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.
Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.

Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,
Aici vor veni în şirag să se-adape
Una câte una căprioarele.

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să tac.
Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege şi de datini.

Cu foşnet veştejit răsuflă valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers!
Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am şters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii,
Şi stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!

Ea s-arătă săltând şi se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,
Şi nările-i subţiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puştii tatii să dea greş!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Îşi ridicase capul, îl clătină spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,
Şi viaţa căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure şi pustii.
Împleticit m-am dus şi i-am închis
Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,
Şi-am tresărit tăcut şi alb când tata
Mi-a şuierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să beau.
Ameţitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege şi de datini...
Dar legea ni-i deşartă şi străină
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte,
Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

Pe-o nară puşca tatii scoate fum.
Vai fără vânt aleargă frunzarele duium!
Înalţă tata foc înfricoşat.
Vai, cât de mult pădurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fără să ştiu
Un clopoţel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei şi rărunchii.

Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...
Tu, iartă-mă, fecioară - tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
ÎnchideЗакрыть
În urmă cu 79 de ani, într-o zi de 2 decembrie, se năştea unul dintre cei mai autentici şi mai sensibili poeţi ai literaturii române, Nicolae Labiș.
#363 by TURCANVITALI (User) at 2014-12-02 11:09:49 (129 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Я когда-то умру - мы когда-то всегда умираем,-
Как бы так угадать, чтоб не сам - чтобы в спину ножом:
Убиенных щадят, отпевают и балуют раем,-
Не скажу про живых, а покойников мы бережем.

В грязь ударю лицом, завалюсь покрасивее набок,
И ударит душа на ворованных клячах в галоп.
В дивных райских садах наберу бледно-розовых яблок.
Жаль, сады сторожат и стреляют без промаха в лоб.

Прискакали - гляжу - пред очами не райское что-то:
Неродящий пустырь и сплошное ничто - беспредел.
И среди ничего возвышались литые ворота,
И огромный этап - тысяч пять - на коленях сидел.

Как ржанет коренной! Я смирил его ласковым словом,
Да репьи из мочал еле выдрал и гриву заплел.
Седовласый старик слишком долго возился с засовом -
И кряхтел и ворчал, и не смог отворить - и ушел.

И измученный люд не издал ни единого стона,
Лишь на корточки вдруг с онемевших колен пересел.
Здесь малина, братва,- нас встречают малиновым звоном!
Все вернулось на круг, и распятый над кругом висел.

Всем нам блага подай, да и много ли требовал я благ?
Мне - чтоб были друзья, да жена - чтобы пала на гроб,-
Ну а я уж для них наберу бледно-розовых яблок.
Жаль, сады сторожат и стреляют без промаха в лоб.

Я узнал старика по слезам на щеках его дряблых:
Это Петр Святой - он апостол, а я - остолоп.
Вот и кущи-сады, в коих прорва мороженных яблок.
Но сады сторожат - и убит я без промаха в лоб.

И погнал я коней прочь от мест этих гнилых и зяблых,-
Кони просят овсу, но и я закусил удила.
Вдоль обрыва с кнутом по-над пропастью пазуху яблок
Для тебя привезу: ты меня и из рая ждала!
                                                                          В.С. Высоцкий

Iterpretare
Interpretare de Basta
ÎnchideЗакрыть

G. Toparceanu - Calimara
ÎnchideЗакрыть
#364 by CoffeePeopleParticipant la concursul Poetry Contest (- All monsters are Human -) at 2014-12-15 11:30:52 (128 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Романс для Анны

Звякнет медной уздой сбруя,
Фыркнет конь упряжу почуя.
Ржаво скрипнут петли ворот,
Пожаром зарница полыхнет.
Лязгнет дверное кольцо,
Всхлипнет младенец сквозь сон.
Ветер пламя качнет в печи,
Гитара дрогнет и замолчит.
Догоняй меня Анна,
Ей снится крик в степи туманной.
Там исчезает в ночи фургон,
Растворяется мутный сон.
Ну что ты глядишь на меня???
Я здесь, тебе приснился не я,
Ты же видишь Анна я рядом.
Ну что не сводишь взгляда?
Ты плачешь цыганская кровь,
Что ж своим слезам не прекословь.
Раскрой глаза в воде горючей,
Только не плачь беззвучно.
Достань вино и стол накрой,
Повод есть у нас с тобой.
Будем пить - станем пьяны,
Будем смеяться и плакать над нами.
Боже мой, смейся громче Анна!!!
Я отхлебну твой смех жадно,
Твой горький, горестный смех.
Он мне злейшее зелье из всех,
Плачь теперь я тебе говорю.
Слышишь Анна??? Я другую люблю.
Всю жизнь до смерти, безоглядно,
Всю смерть навечно, безвозвратно.
Плачь я вывел фургон за ворота,
Ты спала я в потьмах искал что-то.
Что обронил в траве или на пороге,
Не в конце - в начале нашей дороги.
Догони меня Анна!!! Догони меня!
Окликни во след меня по имени,
К черту все! Нет законов ей богу!
Возьми и из оглобли разверни дорогу,
Смейся Анна колесо в колее,
Повозка в степи, клубами пыль во след,
Кто-то повозке - это видимо я.
Странно, женщина плачет, видимо Анна ...

Шым (Каста)
#365 by Rank1 (Stând pe umărul giganţilor!) at 2014-12-16 21:54:47 (127 săptămâni în urmă) - [Link]Top
"De ce m-aţi dus de lângă voi,
De ce m-aţi dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă.

Atunci eu nu mai rătăceam
Pe-atâtea căi răzleţe,
Şi-aveaţi şi voi în curte-acum
Un stâlp la bătrâneţe.

M-aş fi-nsurat când isprăveam
Cu slujba la-mpăratul,
Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi...
Cum m-ar cinsti azi satul...

Câţi ai avea azi dumneata
Nepoţi, să-ţi zică: "Moşu..."
Le-ai spune spuză de poveşti...
Cu Împăratul Roşu...

. . . . . . . . . . . . . .

Aşa... vă treceţi, bieţi bătrâni,
Cu rugi la Preacurata,
Şi plânge mama pe ceaslov,
Şi-n barbă plânge tata..."

O. Goga - Bătrâni
#366 by Rank1 (Stând pe umărul giganţilor!) at 2014-12-24 14:27:24 (126 săptămâni în urmă) - [Link]Top
În seara de Crăciun
George Coşbuc

Afară ninge liniştit,
În casă arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.

E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.

Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.
#367 by Doooodlezz (Omnia mutantur) at 2015-03-02 20:18:14 (117 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Adrian Paunescu - Pacient

Eu n-am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.

Puteţi să mă-ntrebaţi: - Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
- Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit şi nervi şi timp şi viaţă,
În drumul care m-a ademenit
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.

Puteam să-mi fac în alte părţi avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam să am un os, cum au toţi servii,
Să-l rod meschin şi fără de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii
Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, labil dacă eram.

N-am dreptul la o mare suferinţă?
Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd?
Ei, bine-atunci, în mine ia fiinţă
Un neam pe care voie am să-l văd.

Şi n-am să pot să-ngădui niciodată,
Acestui trup nelegiuit, al meu,
Să-nveţe nebunia blestemată
De-a-i fi uşor când ţării îi e greu.

Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deşi putea zbura, dacă voia.

#368 by shviki (Power User) at 2015-06-06 11:52:42 (103 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Lectia de istorie
de Radu Pietreanu

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Țară și o Limbă și un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei
Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așează
Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează
Azi ne-nvață imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide
Cum să cântărim istoria și s-o vindem pe bucăți
Cum să facem Mall-uri, vile, scoțând piatra din cetăți
Pe Vlad Țepeș cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învață idioții că Bălcescu a fost laș
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaș
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimțiți cât să-și permită a ne ponegri eroii?
Niște dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate
Bieți defăimători de stirpe, lacomi si periculoși
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoși?
Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roată
Iară hunii din pustiuri nobilime elevată!
Fara paloșul lui Ștefan am fi pașalâc turcesc
Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!
Dacă nu muream in luptă la Neajlov si la Rovine
N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!
Nu trecurăm peste veacuri ca o nație coruptă
Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, și cu luptă!
Si a trebuit adesea, spre a ne salva norodul
Sângele lui Brâncoveanu să inunde eșafodul
Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți
Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți
Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni
Ca un preambul la imnul ”Desteptați-vă români”
Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma si necazul
Si coroană pentru Doja, si baltag pentru Viteazul
Munții noștri aur poartă, am putea să fim bogați
Insă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați
Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință
Am trecut peste milenii cu speranță si credință
Si-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi
Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci...

Astăzi... cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară
Pentru sfânta Libertate, pentru neam si pentru țară?
Grașii și libidinoșii, snobii si analfabeții
Banii mulți și burta plină pentru ei sunt sensul vieții
Niște lacomi fără școală, niște scârbe, niște javre
Care pentru-o șpagă calcă fără milă pe cadavre
Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții
Si-am trimis toți imbecilii, proastele și aroganții
Să ne facă de rușine cerând mită pe la toți
Si să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți
Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale
Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale
Pițipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume
Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?
Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?
Nu mai sunt eroi in țară, oameni demni și responsabili
Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili?
Creierele geniale sunt trimise la străini
Spre-a nu-i încurca la furturi pe-acești avortoni cretini
Cincisprezece milioane, câți am mai rămas prin țară
Să fim pentru haimanale animale de povară
Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar
Cam cât lasă ei pe seară șpagă la vreun ospătar
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Si nici mame disperate, ”ce le dau la ăia micii”
Nu mai vreau să-mi văd părintii dependenți de tratamente
Si cu banii pentru hrană cumpărând medicamente
Nu mai vreau să-mi văd soția umilită la ghisee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee
Ca o boala fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoții iar capabilii-n mizerie
Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte
Vor ieși din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte
Si vor face curățenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!

Radu Gyr
Voi n-ati fost cu noi în celule 

Voi n-ati fost cu noi în celule
să stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ați dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
să spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti 
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde să urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
căci n-ati fost cu noi în celule.

Editat de către shviki la 2015-06-06 12:51:30

#369 by caanturmorti (Uploader) at 2015-09-03 23:28:01 (90 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Суровый призрак, демон, дух всесильный,
Владыка всех пространств и всех времен,
Нет дня; чтоб жатвы ты не снял обильной,
Нет битвы, где бы ты не брал знамен.
Ты шлешь очам бессонным сон могильный,
Несчастному, кто к пыткам присужден,
Как вольный ветер, шепчешь в келье пыльной
И свет даришь тому, кто тьмой стеснен.
Ты всем несешь свой дар успокоенья,
И даже тем, кто суетной душой
Исполнен дерзновенного сомненья.
К тебе, о царь, владыка, дух забвенья,
Из бездны зол несется возглас мой:
Приди. Я жду. Я жажду примиренья!

(Константин Бальмонт "Смерть")
#370 by rakapas (Powăr Yusăr) at 2015-09-04 08:53:14 (90 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi mormïnte.

(1919) L.Blaga
#371 by CoffeePeopleParticipant la concursul Poetry Contest (- All monsters are Human -) at 2015-10-27 20:50:54 (82 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Заметался пожар голубой,
Позабылись родимые дали.
В первый раз я запел про любовь,
В первый раз отрекаюсь скандалить.

Был я весь - как запущенный сад,
Был на женщин и зелие падкий.
Разонравилось пить и плясать
И терять свою жизнь без оглядки.

Мне бы только смотреть на тебя,
Видеть глаз злато-карий омут,
И чтоб, прошлое не любя,
Ты уйти не смогла к другому.

Поступь нежная, легкий стан,
Если б знала ты сердцем упорным,
Как умеет любить хулиган,
Как умеет он быть покорным.

Я б навеки забыл кабаки
И стихи бы писать забросил.
Только б тонко касаться руки
И волос твоих цветом в осень.

Я б навеки пошел за тобой
Хоть в свои, хоть в чужие дали...
В первый раз я запел про любовь,
В первый раз отрекаюсь скандалить.

Есенин
#372 by CoffeePeopleParticipant la concursul Poetry Contest (- All monsters are Human -) at 2015-12-22 15:08:42 (74 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#373 by Doooodlezz (Omnia mutantur) at 2016-02-11 18:10:03 (67 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.

Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai şi umblă, Galatee!

Dacă tu ai dispărea
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă.

Să te fac din ţurţuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci
Orişiunde o să-ţi placă...

De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frîngeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.

Şi pe urmă aş pleca
Umilit şi iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.

Dacă tu ai dispărea
Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumi!

( Adrian Paunescu)
#374 by alinka53 (wild heart) at 2016-04-28 19:48:23 (56 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Cealaltă femeie

într-o bună zi voi fi și eu
cealaltă femeie
și atunci sufletul meu va avea gust de vin alb
demi-sec, îți spun, pentru că singură voi alege ce gust va avea abandonul meu
cum îl voi trăi
sacadat, cu buzele pline cu sufletul gol dintr-un prim sărut până în așternutul unei nopți de vicii

plin și sufletul de vin
sau de chin
sunt doar cuvinte cu care jonglăm atunci când uităm visele unei alte femei
uneia oarecare așa cum am fost și eu pe când îmi călcam poveștile, le apretam și așteptam cuminte un final fericit

într-o bună zi voi deveni cealaltă femeie
mă vei iubi pentru că e simplu să iubești ce nu cunoști
mă vei dori pentru că e simplu să dorești ce nu mai posezi
mă vei urî pentru că e simplu să urăști omul ce te doboară încet
milimetric
deși te voi iubi pentru că e simplu să continui să te iubesc.

atunci, voi trăi dintr-un salt într-altul, dintr-un bărbat în altul
amanta orișicui, sufletul nimănui
o gură de apă sărată după luni întregi de sete istovitoare
un sărut plin de scrum peste buzele fumătorului care nu mai crede în iubire
mai mult decât în subiectul unui roman adolescentin
sexul va deveni un viciu sănătos, prescris de toți oamenii care încă mai cred că fericirea se găsește de unul singur
aproape că-mi vine să râd
de imaginea ta purtând într-un suflet stins imaginea mea, femeia altcuiva

de Luna Tudor 

#375 by CoffeePeopleParticipant la concursul Poetry Contest (- All monsters are Human -) at 2016-08-25 10:08:45 (39 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Романс для Анны

Геннадий Жуков

Звякнет узда, заартачится конь.
Вспыхнет зарница степного пожара.
Лязгнет кольцо. Покачнется огонь.
Всхлипнет младенец, да вздрогнет гитара.

Ах, догоняй, догоняй, догоняй...
Чья-то повозка в степи запропала.
Что же ты, Анна, глядишь на меня?
Значит - не я... Что ж так смотришь устало?

Что же ты, Анна, - цыганская кровь! -
Плачешь раскрытыми настежь глазами?
Стол собери, да вина приготовь:
Будем смеяться и плакать над нами.

Боже мой, смейся. Я смех пригублю.
Горестный смех твой - единственный яд мой.
Плач, Боже мой. Я другую люблю.
Вечно, до смерти, всю смерть безвозвратно.

Боже мой, плачь, - это я отворял
В ночь ворота и гремел на пороге.
Что-то искал: что давно потерял,
И не в конце, а в начале дороги.

Ну, догоняй, догони мой фургон.
Что же ты, Анна, так смотришь ей-Богу?
Вознегодуй на постылый закон
И разверни за оглобли дорогу.

Боже мой, смейся - легла колея
Под колесо так привычно и странно...
Пыль в пол степи - это, видимо, я,
Женщина плачет - то, видимо, Анна.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Cărți și literatură > ♥ Versuri preferate ♥


Navigare rapidă:


Schimbul de informație este realizat de către utilizatorii siteului. Acest site este bazat pe voluntariat, de la utilizatori pentru utilizatori. Întregul text privind regulile şi condiţiile de utilizare a TORRENTS.MD poate fi găsit aici.
Sharing is caring.